rom uk

Image

SCOP

Dezvoltarea de strategii prin susținerea inițiativelor inovative care valorifică principiile drepturilor omului de egalitate, nediscriminare, informare, participare, responsabilitate și care contribuie la incluziune socială, dezvoltare durabilă, îmbunătățirea guvernării locale și a calității vieții oamenilor.

CONTEXT

Fundația este creată de personalul Eastern Marketing Insights S.R.L. cu scopul de a răspunde mai bine nevoilor comunității locale în ceea ce privește inovarea, tranziția verde și durabilitatea, în condițiile post COVID.

Imediat după februarie 2023, organizația a oferit sprijin umanitar partenerilor noștri din Ucraina și, de asemenea, a organizat o serie de acțiuni soft pentru a stimula legăturile economice și sociale dintre companiile și ONG-urile ucrainene și românești.

Sustenabilitatea financiară a organizației este asigurată de serviciul nostru de cercetare sociologică.

OBIECTIVE

  • Intensificarea participării cetăţenilor la viaţa comunitară, organizarea şi responsabilizarea societăţii civile, îmbunătăţirea şi transparentizarea procesului decizional la nivelul autorităţilor prin implicarea cetăţenilor;
  • Creşterea coeziunii şi a respectului mutual între actorii sociali prin promovarea şi prezervarea identităţii şi a specificului comunitar, local, regional şi naţional;
  • Sprijinirea grupurilor şi categoriilor sociale dezavantajate, cu o participare activă cât mai largă din partea comunităţilor;
  • Dezvoltarea comunitară durabilă pe plan socio-cultural şi economic, prin implicarea şi creşterea resurselor comunitare specifice şi atragerea de resurse de la alte nivele;
  • Conservarea şi protejarea mediului înconjurător şi a ecosistemelor, cu aportul membrilor comunităţii, al factorilor responsabili şi al resurselor de la alte nivele;
  • Intergrarea copiilor indiferent de rasă, etnie, sex, vîrstă, religie în procesul educaţional şi sprijinirea celor cu nevoi speciale;
  • Susţinerea şi dezvoltarea resurselor materiale în cadrul unităţilor şcolare;
  • Organizarea şi susţinerea activităţilor extraşcolare în parteneriat cu comunitatea locală;

OBIECTIVE

    • Crearea de servicii de orientare şcolară şi vocaţională copiilor şi tinerilor inclusiv susţinerea tinerilor cu potenţial pentru a-şi continua studiile;
    • Îmbunătăţirea rezultatelor şi performanţelor şcolare ale copiilor şi prevenirea abandonului şcolar;
    • Creşterea gradului de implicare a părinţilor în educaţia copiilor şi adolescenţilor;
    • Asigurarea unui climat de siguranţă fizică şi menţinerea libertăţii spirituale pentru preşcolari, şcolari și tineri;
    • Dezvoltarea activităţilor specifice dezvoltării resurselor umane, al dezvoltării regionale durabile, al dezvoltării rurale, al economiei sociale şi al dezvoltării comunitare.
    • Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor;
    • Sprijinirea inovării sociale, a accesului pe piața muncii;
    • Sprijinirea nediscriminării și a egalității de gen;
    • Îmbunătățirea accesibilității, a utilizării și a calității tehnologiilor informației și comunicațiilor; digitalizare;
    • Consolidarea cercetării, a dezvoltării tehnologice și/sau a inovării, prin derularea de activități specifice.

FINANȚATORI

Image
Image

citat1

Ne ajutăm clienții să-și vadă consumatorii cu ochi noi, să-și vadă concurenții cu mai multă claritate și pe ei înșiși – mai obiectiv.

citat2

Ne adaptăm abordarea pentru a se potrivi cât mai bine cu nevoile unice ale clienţilor noştri.

Get Socials

Scroll to top